Despre noi
Asociația Super Bike Team
Înființat de 10 iubitori de ciclism, în urma cu 7 ani, Super Bike Team completează, lista cluburilor sportive Bistrițene, își propune să participe în cele mai importante competiții naționale de mountain bike și șosea și să atragă spre acest sport cât mai mulți amatori.
Din dorința de a face puțină mișcare, mai mulți prieteni am decis să incepem acest sport nobil si superb, și să-l promovăm prin propriile noastre exemple de a fi consecvenți în antrenamentele de pe frumoasele dealuri și păduri din jurul orașului iar mai apoi pe șoselele județului nostru și nu numai.
După ce am prins gustul acestui sport și ieșirile au devenit tot mai dese și mai lungi, am început să participăm la competițiile naționale si chiar internationale.
Nu a trecut mult până am observat că există potențial și am început antrenamente specifice, astfel plimbările până odinioară relaxante au devenit încet antrenamente intense.
Ne mândrim cu colegul nostru care ne reprezintă pe primul loc la cele mai multe dintre competițiile interne, Iosif Ureche care prin profesionalismul său ne-a făcut să fim și mai serioși în ce privește modul de a ne raporta la antrenamente.